Notiunea de apnee de somn a inceput sa prinda contur cu aproximativ un secol in urma. Terminologia de “sindrom de apnee in somn” a fost insa recunoscuta abia la jumatatea secolului trecut, cand datorita investigatiilor disponibile varietatea semnelor si simptomelor, a fost si clasificata. In prezent, sindromul de apnee in somn cuprinde forma obstructiva, centrala si mixta, in functie de fiziopatologie.
Forma cea mai frecvent intalnita in clinica este cea obstructiva. Aceasta se caracterizeaza prin reducerea fluxului aerian la nivelul cailor aeriene superioare, cu scaderea saturatiei in oxigen. Cauzele acestei afectiuni sunt variate, cel mai frecvent fiind anatomice, legate de greutate sau pozitia de somn a pacientului. Simptomul cel mai sugestiv se refera la somnolenta diurna excesiva. Uneori afectiunea este sesizata de partener, ingrijorat de « pauzele » in respiratie pe timpul noptii.
Netratat, sindromul de apnee in somn poate fi considerat amenintator de viata prin complicatiile pe care le asociaza : aritmii pana la infarcte miocardice, accidente vasculare, hipertensiune arteriala.
Diagnosticul de certitudine al acestui sindrom poate fi pus numai cu ajutorul polisomnografiei, un ansamblu de investigatii (electroencefalograma, electromiograma, electrooculograma) care evalueaza diferiti parametri vitali in timpul somnului, inclusiv fluxul aerian la nivelul cailor respiratorii superioare.
Remiterea semnelor si simptomelor asociate sindromului cunoaste mai multe metode insa eficienta lor pe termen lung nu a fost inca demonstrata. Cu toate acestea indicatia urmarii tratamentului trebuie respectata cu strictete, boala fiind progresiva.
Pana in 1980 singura metoda de tratament era traheostomia. Cu timpul s-au realizat dispozitive care sa imbunatateasca respiratia in timpul noptii. Primul dintre acestea, OPAP-ul avea o schema de functionare mecanica prin cresterea fluxului de aer secundar tractiunii mandibulare. C-PAP (continous positive airway pressure) sau Bi-level (Bi-PAP) machine sunt folosite de cativa ani pentru remiterea semnelor si simptomelor formelor moderate pana la severe de apnee de somn obstructiva prin monitorizarea inspirului si expirului. Cea din urma mentionata prezinta avantajul ca are presiunea mai mica in timpul expirului.
Dintre metodele chirugicale cele care statistic si-au demonstrat eficacitatea in 50% dintre cazuri sunt uvulo-velo-faringoplastia, miotomia mandibulara sau uvuloplastia asistata laser.
Cele mai noi metode de corectare a sindromului se incadreaza in sfera chirurgiei minim invazive.
1.Somnoplastia cu ajutorul radiofrecventei mareste lumenul cailor respiratorii si reduce sforaitul permitand unei cantitati mai mari de aer sa ajunga la nivel pulmonar. Principiul este acela de a reduce volumetric palatul. Recent s-au inceput testele si pentru a verifica eficacitatea reducerii volumetrice a limbii.
2. Stimulatorul nervos implantabil are un senzor care monitorizeaza respiratia pacientului si stimuleaza nervul hipoglos, pentru a ajuta activitatea musculara si a mentine deschise caile aeriene. Sistemul poarta numele de Apnex si a fost recent lansat pe piata din SUA .
Dispozitivul este implantat subcutan, subclavicular, la nivelul fasicei pectoralului mare. Un electrod distal este atasat nervului hipoglos in regiunea submandibulara. La nivelul dispozitivului mai sunt conectati doi senzori stabiliti la nivelul toracelui, care monitorizeaza respiratia. Astfel Apnex combate sindromul pe doua cai. Pe de o parte electrodul conectat la nivelul hipoglosului va trimite stimuli catre genioglos, calea nervoasa, iar pe de alta parte senzorii de la nivelul toracelui vor putea descarca si ei stimuli catre musculatura aferenta, calea musculara. Prin bioimpedanta stimulul are ca punct initial de plecare senzorii amplasati pe torace, urmand traseul catre « centru » dispozitivul propriu-zis si catre hipoglos.
Acest mic « aparat » are avantajul de a mima fiziologia respiratorie normala.
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu